Școala de vara

Școala de vară

Școala Americano Română (SAR) organizează pentru lunile de vacanță iulie și august un program recreativ, ce cuprinde activități artistice, sportive, vizite, cursuri de înot, excursii și tabere, cursuri de limbi străine, cluburi de cunoaștere și activități pentru dezvoltarea abilităților de socializare și comunicare.

Programul de vacanță

Debut: 17 Iunie
Carnaval: 14 August

Programul de vacanță al Școlii de vara Americano Române

  • Asistarea şi sprijinirea copiilor în efectuarea temelor, sub îndrumarea unor învăţători de specialitate;
  • Stimularea creativitătii, aptitudinilor şi talentelor copiilor, prin participarea activă a acestora la diverse activităţi opţionale “cluburi şi ateliere de comunicare”, artistice și sportive;
  • Cercuri tematice;
  • Petrecerea timpului liber într-un mod plăcut şi relaxant, prin angrenarea copiilor în jocuri creative desfăşurate atât în incinta institutiei cât şi în afara ei.
  • Asigurarea meselor pe parcursul întregii zile, respectând standardele de calitate igienică şi nutritivă;

ACTIVITĂȚI SĂPTĂMÂNALE


Incluse în taxă

• club de engleză;
• club de matematică și lectură;

• cursuri de dans;
• cursuri de limbi străine (limba franceză, germană și engleză);
• club de teme;
• cursuri de teatru;
• Cooking Club;
• jocuri în parc;
• concurs Micii Cercetași;
• concursuri, ștafete și jocuri sportive;
• karaoke și concursuri de dans;
• Crafty Hands club confecționare măști, machete;
• concurs de picture;
• teatru de păpuși și marionete.

EXCURSII ȘI TABERE, CLUBURI

Neincluse în taxă

  • cursuri de înot, cursuri de teatru, cursuri de arte plastice, cursuri de balet, cursuri de instrumente muzicale (pian, vioară), vizite la muzee, teatru de păpuși, grădina zoologică.
    • drumeții, excursii și tabere.

Înscrierile se fac la secretariat. Vă aşteptăm cu drag să ne vizitaţi pentru a obţine informaţii suplimentare despre programul de activităţi pregătit de Școala Americano Română pentru școala de vară.

Pentru programarea unei vizite vă rugăm să ne contactaţi în avans la unul din numerele puse la dispoziţia dumneavoastră pe pagina de Contact.

Tipuri de Programe

8.30-13.00 (luni – vineri)

400lei/săptămână cu masă inclusă;

885 lei/lună și masa 21 lei/zi

8.30-17.00 (luni – vineri)

450 lei/săptămână cu masa inclusă;

1000 lei/lună și masa 25 lei/zi.

Taxa Școlară pentru programul Școlii de vară – lunile iunie (17-30), iulie (1-31) și august (1-14) se achită doar în situația în care copiii frecventează programul Școlii de vară

Înscrie-te și tu în Marea Aventură!

Acest site utilizează cookie-urile și vă solicită datele dvs. personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.